În luna august 1997, după un interviu criminal și o perioadă de probă de 2 săptămâni, am fost angajat la Evenimentul Zilei ca tehnoredactor. Era primul meu servici în București. Era prima oară că mă “jucam” cu un computer Apple Macintosh mai mult de câteva minute. Primul contact cu Apple l-am avut în anii 90 într-o redacție, parcă la Tineretul Liber.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre primul și ultimul articol publicat de mine într-un ziar. Aveam 19 ani și îmi plăcea muzica rave. Într-o seară am aflat că pot merge la un concert gratis. Vorbesc despre perioada în care ziariștii puteau intra aproape peste tot fără acreditare, pe baza legitimației, iar statutul de jurnalist încă era unul cu care puteai să te mândrești. Între timp lucrurile s-au schimbat, jurnaliștii au devenit flămânzi și statutul lor unul denigrant.
Cum spuneam, am aflat că pot merge gratis în spatele scenei la un concert rave. Toate bune și frumoase, atmosfera a fost feerică, îmi aduc aminte ca printr-un vis că unul dintre colegii cu care eram l-a pocnit pe un tip cu un pumn în gură fără niciun motiv… În fine, am ajuns la concert, am descoperit că și “vedetele” sunt oameni, ba chiar un dj venit din Anglia mi-a dat vreo două viniluri cadou. Despre concert nu-mi aduc aminte mare lucru, poate și fiindcă eram amețit după câteva beri.
Am toată bunăvoința și răbdarea din lume să mă uit la filme românești. Orice film românesc. Însă mi-ar trebui subtitrare. Chiar nu înțeleg jumătate din ceea ce se vorbește, deși este limba mea maternă.
Am întrebat niște prieteni care lucrează în domeniu ce părere au despre această problemă și am ajuns la o singură concluzie. Așa cum în stilul de a juca în filme al actorilor români se simte încă acel iz de teatru de brigadă, așa și sunetul este intenționat înregistrat prost. Altfel nu îmi imaginez de ce în anul 2008, cu echipamentele actuale și cu banii dați pe post procesarea sunetului filmelor, încă nu se înțelege ce bolborosesc actorii…
În seara aceasta îl voi întâlni pe Moș Crăciun. Acasă la Cristina (sora mea), unde pentru fetițele ei (Tea și Ana) va veni un Moș Crăciun adevărat, încărcat cu jucării, cu barbă albă și haine roșii. Nu știu ce abia aștept: reacția fetelor sau a mea?
Întotdeauna mi-a plăcut Crăciunul fiindcă a fost momentul în care marea noastră familie s-a reunit. Momentul în care mirosea a portocale (cum bine spune Cătălina, pentru noi portocalele încă au miros de iarnă), cântam în fața bradului, ne agățam traistele de gât și mergeam prin vecini să-i colindăm, după care ne întorceam acasă cu tolbele pline de nuci, mere, portocale și câteodată chiar bani.
Tot de Crăciun în fiecare an în Ploiești se ținea concertul de colinde de la Filarmonică. Ne îmbrăcam frumos și cântam în fața a sute de oameni cuprinși de magia sărbatorilor. Oameni între care ne simțeam “acasă“.
Anul acesta îmi doresc să mă simt din nou copil alături de Tea și Ana. Să mă bucur de familie și de mirosul de iarnă. Și să fim mai buni.
Astăzi s-au desemnat cei 5 câștigători ai concursului foto inițiat de mine acum o lună. Lista tuturor fotografiilor ce au participat la acest concurs o puteți vizualiza aici. Câștigătorii vor primi ca premiu un abonament pe 6 luni la una dintre revistele Autoshow, Men’s Health, Ioana, Casalux sau Coolgirl, la alegere. Felicitări tuturor celor ce au participat!
Așa cum am promis săptămâna trecută am să povestesc ce s-a mai întâmplat săptămâna aceasta în ceea ce privește demersul meu în a fi mai în formă.
Am ratat o singură zi fiindcă am adormit la prânz și n-am mai ajuns la sală. În schimb am recuperat a doua zi la piscină unde am ajuns să înot 60 de bazine în mai puțin de o oră.
Din cauza unei probleme pe care o am la umărul stâng, progresele la sala de forță sunt mai puțin spectaculoase, am să rămân doar la exerciții de întreținere, cu greutăți mai mici.
Nu mai am deloc febră musculară, mă simt excelent, dar mi-e clar că am nevoie de o schimbare radicală a dietei. Cu alte cuvinte mi-e o foame de lup și n-aș vrea să mă îngraș. Așa că am vorbit cu Dr. Șerban Damian (colaboratorul nostru la revista Men’s Health) despre această problemă și mi-a promis că-mi va oferi un sfat după ce-i duc analizele de sânge.
În urma rezultatelor chestionarului publicat săptămâna trecută, am observat în schimb că voi sunteți sedentari. Dacă vă încurajează în vreun fel ceea ce am făcut până acum, m-aș bucura nespus.
Din când în când am publicat pe Twitterfotografii din timpul antrenamentelor.
Următorul raport îl voi scrie când se va împlini o lună de când am început acest program.
Când eram copil, iarna îmi era frică de “capră”. Dar tot mergeam împreună cu toți puradeii ciorchine după colindători, fiindcă eram fascinați de instrumentele lor, de culori, de “show” și de ce nu de capra care credeam că este un fel de monstru, în niciun caz un om deghizat.
În zilele noastre îmi face plăcere să-i văd în fiecare an pe colindătorii din spatele blocului veniți de pe cine știe ce plaiuri tocmai la București.
Am ajuns seara acasă găsind în scara blocului doi polițiști comunitari de la Sectorul 1 care aveau în mâini niște liste cu semnături și fluturași.
Au încercat să mă convingă să semnez o petiție inițiată de primarul sectorului 1, în care eram de acord ca 75 de milioane de dolari(?!) să se direcționeze înspre “mine” și reabilitarea blocurilor din sector în loc să fie dați unui proiect ANL.
“Ai dat un vot împotriva rechinilor imobiliari… Acum coaliția de stânga din Consiliul General al Mun. București încearcă să oblige Primăria Sect. 1 să investească 75 mil. dolari în utilități pt. cartierul de vile ANL… Cu acești bani putem reabilita termic 200 de blocuri… am putea amenaja o parte din cele 12 parcari subterane…”
Mă opresc aici până nu vomit.
Nu am semnat, fiindcă nu îmi place să fac parte din masa de manevră a unui primar.
Am câteva observații:
Au fost folosiți polițiști comunitari pentru un scop personal ce-mi sună a răfuială politică;
Pe fițuică era specificată adresa unui site care nu funcționează (primariasector1.ro/petitie);
Oare chiar urmează să fie reabilitat blocul meu? Dacă da, de ce nu se face asta folosindu-se banii dați pe campania împotriva ANL?
În luna august 1997, după un interviu criminal și o perioadă de probă de 2 săptămâni, am fost angajat la Evenimentul Zilei ca tehnoredactor. Era primul meu servici în București. Era prima oară că mă “jucam” cu un computer Apple Macintosh mai mult de câteva minute. Primul contact cu Apple l-am avut în anii 90 într-o redacție, parcă la Tineretul Liber.
Loading ...
Loading ...
